Cum să deții controlul ca părinte, fără să controlezi

Descoperă cele 4 valori de bază și impactul lor. Funcționează inclusiv în vreme de izolare la domiciliu, din motiv de COVID.

În următoarele 6 minute vei afla:

– Care este legătura dintre o canapea, o masă și încrederea în copil.
– Cum dinamitează diagnosticul de COVID relațiile dintr-o familie, doar pentru a le reașeza mai firesc.

Acum câteva zile, ne-a izbit. Rezultat test COVID-19: POZITIV. Unul dintre copii a fost în cantonament, a plecat cu test negativ (toți copiii au fost testați, iar rezultatele au fost negative) și s-a întors cu rezultat pozitiv.

Panică, panică, panică. Mai întâi, frica de moarte. Câteva zile bune, gândurile mele s-au rotit în același cerc al fricii primordiale. Credeam că ne-am împrietenit, cât de cât, eu cu moartea. Am avut dialoguri lungi în ultimii ani. Ei bine, se pare că e nevoie să reluăm și să aprofundăm. Partea bună e că am avut conștientizarea clară a singurului regret din viața mea. Așa că acum știu încotro să canalizez mare parte din intenție și energie.

Apoi, când am văzut că nu avem simptome, ușurare și valul doi de panică. Boom! Suntem forțați de circumstanțe să ne petrecem 14 zile aici, împreună, toți 4. Eu și cei 3 copii. Trei copii! Am mai trecut prin asta, anul trecut, dar ieșeam o dată pe zi afară, eu la mici cumpărături, ei la sport. Acum nu.

1. Fă rai din ce ai: iubirea necondiționată!

Într-o dimineață, am găsit pe grupul de Whatsapp al familiei o discuție aprinsă, la miezul nopții, între cei mari. Fiecare își expunea propriile frici, cerând ceva de la celălalt, într-un fel acuzator și fără prea mari șanse de reușită.

Imediat ce am terminat de citit conversația, am știut ce aveam de făcut. Întâi, am răspuns pe grup. Deși puteam să ne adunăm într-o cameră să vorbim, am ales să folosesc calea lor de comunicare. Faptul că au scris pe grup, nu într-o conversație privată, mi-a dat de înțeles că cer răspuns în felul ăsta. Așa că am răspuns, cu iubire, acceptare și încredere în mine și în ei:

”Iubiții mei copii, suntem cu toții speriați și reacționăm diferit. Știu că 

Ștef nu-și dorește să îmbolnăvească pe nimeni. Știu că pentru Ioni e important să respectăm regulile. Știu că Miro e speriat și eu la fel. Parcă stau pe ace și spun lucruri pe care nu le cred.

Hai să facem din experiența asta una din care să ieșim mai uniți. Suntem o familie iubitoare. Cu cât ne arătăm mai mult iubirea și respectul, cu atât mai ușor va fi. Și noi mai fericiți.

Uite, tati a zis aseară ceva care mi-a dat de gândit. Noi suntem printre cei care ne imunizăm natural, fără să băgăm cine știe în noi. La vaccin mă refer. Asta e partea bună a lucrurilor”. 

Cu mintea limpede, de data asta, mi-am suflecat mânecile și am pornit în călătorie. Cum să facem din circumstanțele astea ceva pozitiv? Cum să ne creăm amintiri frumoase despre experiența asta? Cum să ne folosim de timpul ăsta ca să ne exprimăm iubirea?

M-am întors la cele 4 valori non-negociabile pentru mine: iubirea necondiționată, acceptarea totală și încrederea fără margini. Toate, menite să susțină libertatea fiecăruia de a fi cine e, atât ca ființă unică, cât și ca parte dintr-un trib mai mic, mai mare sau foarte mare.

De-a lungul anilor, am tot încercat instrumente de parenting. Majoritatea mă făceau să simt manipulare, libertatea nu era inclusă în pachet. Așa că am hotărât să mă dezvolt eu, să am încredere în intuițiile mele de mamă, să experimentez relația cu fiecare copil prin prisma valorilor mele. Când am descoperit și implementat coaching-ul, s-a făcut multă lumină, totul a devenit mai clar. Libertatea de a fi noi înșine e rădăcina acestui mod de viață. Coachingul este trăirea în propriile valori, în toate ariile și rolurile vieții.

Am luat patru coli de hârtie, am scris pe fiecare CE CER DE LA VOI ÎN CARANTINĂ și le-am împărțit fiecăruia. Etapa 2 era CE OFER ÎN CARANTINĂ, dar nu am mai ajuns la ea, nu a fost necesară în acest stadiu. Posibil să-i vină rândul sau posibil ca oferta să fie deja inclusă în cereri și în acceptarea lor. Listând principalele cereri, fiecare și-a făcut auzită vocea. Regula este că primim tot ce spun ceilalți cu totală acceptare, fără critică, fără ”da, dar…”. Unele cereri sunt simple și clare, altele au nevoie de clarificări. Totul cu iubire, acceptare, libertate și încredere în noi și în ceilalți.

Acest instrument simplu, care nu include nicio manipulare (am luat acordul fiecăruia când i-am invitat să completeze), ci totala libertate de a fi în aceste circumstanțe, face minuni. Cel mic, de exemplu, nu a scris nimic. A spus că el nu are cereri specifice. Coala lui goală de hârtie a rămas expusă la vedere, la fel ca toate celelalte, pentru a fi completate, dacă cineva simte să facă așa.

Instrumentul se poate folosi în orice situație. Faptul că noi am apelat la el (și) acum este manifestarea expresiei ”Fă rai din ce ai”. Avem o situație complet nouă, temeri legate de ea, posibile neînțelegeri, dacă nu acționăm de îndată pentru claritate. Dar avem ceva ce nimeni nu ne poate lua: raiul nostru, care e iubirea pentru noi înșine și pentru ceilalți. Cu ea putem trece orice obstacol, atâta vreme cât o punem în acțiune concretă. Pare ciudat, nu? Să pui iubirea la treabă. Dar, din experiența mea cu mii de oameni (și când eram avocat, intuitiv, tot asta făceam), aducerea în concret a noțiunilor abstracte ne transformă radical calitatea vieții.

Alte subiecte pe care îmi amintesc că le-am abordat cu copiii, de-a lungul anilor, în acest fel:

  • Ce apreciez la fiecare dintre voi;
  • Pro și contra mutare în oraș (locuiam la țară, ne-a luat luni de zile să ne punem de acord);
  • Puncte forte ale fiecăruia dintre noi (inclusiv propriile noastre opinii despre noi înșine);
  • Zidul plângerilor (după câteva săptămâni de izolare în pandemie, fiecare scria ce nu mai suporta sau era greu de dus);
  • Dacă COVID-19 ar fi un animal, care ar fi? (puteri și slăbiciuni).

Ventilarea, împărtășirea emoțiilor și a stărilor, primite cu iubire, acceptare și încredere e tot ce avem nevoie, uneori. Deși poate părea fără rezultat, e doar o părere. Când ne simțim înțeleși, iubiți și acceptați, știm exact ce avem de făcut în continuare. Și facem.

Așa că te invit, dacă rezonezi cu acest instrument, să creezi propria bula de iubire manifestată în acțiuni concrete. E mult mai ușor decât poate părea.

2. Dormi, dormi, dormi: libertatea de a fi tu 

Sâmbătă și duminică, aproape nu m-am ridicat din pat. Știi senzația că plutești între lumea viselor și realitate? Că nu ți-e clară granița dintre ele și nici nu vrei claritate de vreun fel? Acea senzație! Încrederea că totul e exact cum trebuie să fie și că e ceva profund aici, pentru toți și fiecare dintre noi, m-a ajutat să fac asta. Înainte, m-aș fi gândit cu vinovăție la o astfel de abordare. E adevărat că și copiii sunt suficient de mari (cel mai mic are 9 ani, cel mai mare 16) ca să pot face asta, fără a mă simți (prea) vinovată. Și că frigiderul e plin cu orice ar avea nevoie să mănânce, în orice moment.

Efecte: cel mic a făcut ouă învârtite (așa le zice el), cu minima mea atenție, iar mijlociul a făcut clătite, la telefon cu bunica, pentru sfaturi, mai mult de o oră (eu în pat, semiconștientă de ce se întâmplă și cu zero implicare). Amândoi copiii au ieșit din experiența asta împuterniciți. Au înțeles și au acceptat alegerea mea de a fi eu însămi, de a-mi urma propria cale și au ales să fie ei înșiși, cu ceva provocator pentru ei. În loc de un sandviș, au hotărât să se testeze pentru ceva mai mult.

Deci, fii model de libertate de a fi tu însăți/însuți și ei o vor găsi pe-a lor. Nu zic să nu te ridici din pat, când ai un copil mic și nu ai alt ajutor (cel puțin aparent). În situația asta, poți găsi alte metode, urmează-ți inima și amintește-ți că sursa abundenței noastre este infinită.

Vezi, nu numai că nu am controlat nimic aici, ci am permis să se întâmple lucrurile. Copiii să-și exprime și experimenteze propriile puteri. Nu știam cum și ce va fi, dar încrederea mea în mine, în ei și în miracolul vieții e atât de mare, încât ăsta a fost rezultatul. Meritul meu e că mi-am permis să fiu cine sunt eu. Meritul lor e că și-au permis să fie cine sunt ei. Libertatea de a fi, pusă în acțiune concretă.

3. Indoor survivor: totală acceptare și încredere

Una dintre plăcerile mele ”vinovate” este emisiunea Survivor România. Mă fascinează interacțiunea dintre participanți, personalitățile diverse, transformarea relațiilor. Cel mic se uită și el cu mine, pe el îl interesează mai mult probele și rezultatele, normal. Ține pumnii strânși pentru unii și se enervează când pierd, ca la un meci de fotbal.

Ce tip de efort să facem în casă și să ne și bucure, în această carantină, a fost un subiect pe care l-am început, dar nu am concluzionat mare lucru. Uneori fac asta: deschid o conversație și apoi las lucrurile să lucreze și să se întâmple în ritmul și felul fiecăruia. 

Așa că, în timp ce ne uitam la Survivor, din senin, Prâslea începe să facă și el traseele, odată cu participanții. Concentrat și dornic de victorie. La un moment dat, strânge tot de pe masa din sufragerie, o mută cu greu (e foarte, foarte grea) și își face propria probă. Avânt de doi pași pe masă și apoi săritură către pat. Patul este o canapea extensibilă, cu margine de metal. Și-a dat de greu. A început cu o distanță mică și a mutat masa până nu a mai avut unde (Slavă Domnului!). La ultimele sărituri, îmi stătea inima un pic în loc, distanța părea mare, din perspectiva mea. El însă a insistat, a luat-o din aproape în aproape, a încercat până i-a ieșit.

Aș fi putut să mă opun, nu? Vai, nu sări în pat, se strică! Sau ai grijă, e prea departe, poți să te lovești! Dar asta ar fi însemnat că nu-i accept alegerea sau că nu am totală încredere în el. Așa că am ales să-mi țin gura și fricile pentru mine și să-l asist în această aventură. Am aranjat patul așa cum mi-a cerut. L-am susținut la fiecare încercare. M-am bucurat alături de el. Nu am controlat nimic, dar m-am simțit în control sprijinindu-l. Și câtă bucurie era în toată ființa lui! Deci, sport cu bucurie, acceptare și încredere. E atât de ușor când lăsăm lucrurile să se întâmple…

Dacă rezonezi cu acest mod de a trăi relația cu copilul tău, te invit să aplici valorile tale non-negociabile. Poate sunt tot astea sau poate sunt altele. Iubirea cred că e, însă, valoarea-rădăcină a oricărei relații împlinite, cu atât mai mult cea de părinte-copil. Vă puteți crea propriile activități și jocuri, puteți experimenta situații noi sau vechi din alte perspective. Când Iubirea intră în acțiune, posibilitățile sunt infinite.

Scroll to Top